duminică, 6 mai 2012

Copilaria

Am avut o copilarie frumoasa! Asta si datorita vremurilor nu prea evoluate. Am fost rasfatatul familiei, bunicul, bunica, unchiul, cu totii imi faceau pe plac si m-au protejat cum au stiut mai bine! Eu n-am avut telefon mobil, eu n-am avut laptop sau calculator, mama sau tata nu ma ducea la scoala cu masina si ma bucur ca nu am avut parte de aceste lucruri!
Aveam acel joc pe televizor care se alimenta cu un transformator ( se ardea mereu :)) ). Aveam un program de 2 ore in care ma puteam juca pe el zilnic, nu mai mult. Ma jucam Mario, Terminator, Fifa, Testoasele ninja si multe alte jocuri, era atat de fantastic la vremea aia incat nu va pot descrie.

Ma rugam ore in sir de mama si bunica, ca sa ma lase afara, sa ma joc cu prietenii, sa cunosc alti prieteni (nu aveam facebook atunci si nici macar hi5). Stateam afara cu orele, ne jucam pititea, sotron, ratele si vanatorii, tara tara vrem ostasi, pac pac cu tevi si cornete, sticluta cu otrava, ne construiam cazemate, vara mergeam pe garla sa ne balacim, iarna plecam cu sania dimineata si mai veneam seara, jucam adevar sau provocare (fara sa fie vreun gest obscen), tachinam vecinii sa ne alerge prin cartier. Am crescut normal, m-am dezvoltat natural, atat fizic cat si psihic si am primit o educatie perfecta! Nimic din ziua de azi nu e mai frumos ca atunci. Orbitul nu e ca Turbo si nici santalul ca sucul la dozator de atunci. A fost frumos si ma simt norocos, mandru si entuziasmat ca am avut o asemenea copilarie! Aveti grija de copii vostri!

CU STIMA, DRAGOSTE
SI RESPECT, GABI!